Needless to say...

...am abandonat prezentul blog (am inceput sa urasc cuvantul asta si importanta care i se da). Pentru ca nu-i mai gasesc utilitatea. Initial, aberam pe marginea frustrarilor bucurestene, dar acu' sunt irelevante. Pentru ca-mi iau zborul! In august imi indes toata viata de pana acum, toate cacaturile pe care le-am strans in 26 de ani, in 2 bagaje de cala de cate 23 kg si schimb macazul. Incerc sa nu mai injur Romania, nu de alta, dar de ce mi-as mai consuma nervii? Ajunge cata uzura emotionala si psihica mi-a cauzat pana acum tara si mai ales orasul asta. Mai am doar o luna de inghesuit prin ratburi cu indivizi si individe cu fobie de apa si sapun, o luna de ignorat mitocanii, o luna de manele, o luna de caldura sufocanta, o luna de Bucuresti. Am fugit sa ma conserv la temperaturi scazute. Chillin' all the way.
Celor care aleg sa ramana aici, bafta! Eu am obosit sa ma zbat degeaba. Ma declar lipsita de patriotism, lipsita de curaj, lipsita de chef de viata romaneasca. Tot ce pot sa spun e: running away never felt so good before!

Alta bila neagra

Nimic interesant nu poate incepe cu "Astazi am fost la banca.". Cu toate astea, astazi am fost la banca (si daca tot suntem pe subiect, moarte tuturor bancilor gratie acutelor leziuni anale provocate de diverse obiecte zimtate!) sa platesc, ca tot sclavul, cardul de credit. Datorita perioadei mai delicate dpdv financiar, am zis sa platesc fix suma minima. Sa ramana si de o maslina pentru Paste. Sau 1 Mai, daca tin cu dintii de respectiva maslina. Aveam de platit 72,26 lei. Printr-o minune a sortii am gasit in portofel exact banii astia, cu tot cu maruntul aferent - cine zice ca 1 ban nu-ti foloseste la nimic? Iote! Zambesc dragut functionarei si-i dau banii. Mi-a inghetat instantaneu zambetul la replica ei seaca: "Da' trebuie platita taxa pentru monede. Stiti, da?" WWHHHAAATTT??? Era sa ma inec cu propria limba. Cum, my chickens, taxa pentru monede??? M-a pufnit si rasu'. Am intrebat-o, firesc, cat este mirobolanta taxa. "20 de bani, adica 2000." Si pentru ca sunt o fiinta curioasa, am vrut sa stiu: daca ii dau taxa aia de 2000 in monede, imi ia taxa si pe... taxa? Cica nu. Nu stiu daca sa rad sau sa plang.

OK, am rationalizat-o pe aia cu taxa ecologica si platitul pungilor la supermarket. Am zis ca tot rau-i spre bine, poate folosim mai putin plastic. Rahat! Povesti de adormit copii usor retardati! Folosim la fel de multe pungi de plastic, dam si bani pe ele si le mai si aruncam din masina sau de la fereastra apartamentului (don't even get me started on that!). Ce mai urmeaza, taxa pe folosirea umbrelei pe furtuna? Care e motivatia taxei asteia? Ca nu vor functionarii sa numere "argintii"? Ca n-au masini de numarat monede si e prea obositor? Ca nu vor sa zdrangane chestii in incinta? Pai atunci nu ar trebui sa imi plateasca si mie o taxa cand imi dau rest de 5 si 1 ban? Si daca s-au saturat de atata metal, este logic sa puna o taxa pe care o platesti cu acelasi metal? Eh, aberez si eu... pana la urma orice scuza e buna, important e sa pice banu' gramada. Am urat deja moarte bancilor?

D2, cazieru' si functionara

Evident ca de vreo 2 luni am lasat sa faca panze de paianjen toate bucatile vietii mele care nu au legatura cu emigrarea. Pe aceasta cale, imi cer scuze bucatilor insufletite.

Se pare ca totul merge inainte cu viteza, azi am depus dosarul la ambasada, am vrut eu neaparat pe 1 aprilie. Asta doar pentru ca nu am reusit pe 31 martie si am zis ca nici de-a dracu' nu mai irosesc o zi! Asa ca m-am plimbat de pe Dorobanti pana pe Kiseleff on foot, cald afara, buna dispozitie, luminita palpaie din ce in ce mai puternic la capatul tunelului.

Ziua de ieri trebuie sa ramana in istorie ca fiind prima zi din viata mea in care mi-a fost mila de un functionar public. Cum vine asta? A trebuit sa merg pana la Politie sa scot hartia cu toate actele mele criminale (sar cu gratie peste scarba de functionara de la Sectia 12 - de aia nu mi-a fost mila, mi-a venit sa-i scot un ochi cu un ciob din sticla care ne despartea - but I digress). La Sectia 13 in fereastra statea prototipul functionarei sictirite, cu ciuda pe viata si pe tot ce-i cade sub privire. Doar ca purta uniforma. Zic eu:
- Buna ziua! (cu smiley face inclus) Pentru o cerere de eliberare cazier...
- (Trantindu-mi o juma' de foaie in fata) Completati, veniti cu buletin si timbru fiscal.
Zambesc din nou - am fost cu o secunda mai desteapta si-mi luasem deja timbru. Completez tampenia pe care trebuia sa scriu si motivul pentru care vreau cazierul. Ma intorc la fel de zambitoare la duduia la fel de acra. Se uita, verifica, si ma intreba ce am scris la motiv (scrisesem cu litere de tipar si jur ca nu scriu chiar atat de urat)
- Dosar emigrare ( :) )
- Da? Si unde emigrati?... Daca nu sunt indiscreta...
- In Canada.
Jur, in momentul ala s-a uitat cu asa o privire trista la mine... Stiti cum va simtiti in clipele cele mai emo, cand STITI ca nu mai e nici o sansa sa se intample ceea ce va doreati? Era exact privirea aia lipsita de speranta si viata.
- Frumos... cred ca-i mai multa....civilizatie acolo...
- Asta sper si eu.
Mi-a zambit, mi-a urat mult noroc, i-am urat o seara buna si am plecat.

Am plecat zambind pentru ca, pana de curand, si eu aveam aceeasi figura nemultumita mai tot timpul. Acum o am doar ocazional. Pentru ca este mult mai usor sa ignor ce e in jurul meu cand sunt concentrata pe ce este in fata: alta viata, sperante proaspete, lipsa de... Romania. Astept cu nerabdare o viata in care sa nu ma enerveze manelele, nesimtirea, lipsa de profesionalism, de respect, rahatii de caini, flegmele de pe asfalt, pitipoancele si cocalarii cu tricourile ridicate peste burtile de bere si atatea altele. Despre ce o sa-mi lipseasca, alta data.

HA!

Pentru ca blogul asta a fost degeaba in ultima vreme (si nu numai), revin cu un anunt de maxima importanta pentru mine si pentru persoana mea: pe 25 martie am trecut de interviu, sunt proaspata detinatoare de CSQ - prietenii stiu de ce. In consecinta, sper ca in curand sa las in urma toti frustratii patrioti si p-aia care injura tineretu' care fuge in tara in loc sa schimbe lucrurile... sau macar sa ramana aici sa sufere impreuna cu restu'. Sanatate voua, eu sa primesc viza si s-o tulesc cat mai repede peste balta.

Am intrat la facultate!!!

Cand am terminat eu liceul, examenul de admitere chiar ridica niste probleme. In mod incredibil, trebuia sa inveti si sa dovedesti ca ai invatat si in timpul liceului. Iar in ziua in care se anuntau rezultatele iti stricai ochii in pereti intregi de liste si te rugai la toti sfintii sa-ti vezi numele deasupra liniei. Si cand il vedeai nu mai stiai pe cine sa suni de fericire si te laudai peste tot ca ESTI STUDENT!!!

Am citit articolul asta si mi-am adus aminte de facultatea facuta prin 2001 la Universitatea Bucuresti. E chiar langa fantana, in buricul capitalei si mi s-a parut impresionanta si un pic intimidanta. Ha! Sentimentul asta trece dupa mai putin de o saptamana. Acum, de cate ori trec pe acolo, imi amintesc liftul care parca se tinea intr-un singur cablu si care oferea adevarate senzatii extreme pentru intarziatii care nu aveau timp sa urce 4 etaje pana in camaruta fara incalzire si, de cele mai multe ori, fara scaune. Ati avut vreodata un curs la care sa nu ajungeti printre primii 10 si sa fiti nevoiti sa cautati scaune in alte sali? Like an Easter egg hunt, I'd imagine. Premiul fiind privilegiul de a-ti lua notitele stand jos, si nu cu caietul sau foile lipite de perete. Dar, dupa un timp a inceput sa fie haios, mai ales cand gaseam locuri libere prin parc sau la fantana. La dracu', cursurile puteai sa le iei oricand de la tipa care scria mai frumos (there's always one).

Imi mai aduc aminte secretarele mai mult decat scarboase. Dar asta nu e nimic nou, cred ca nesimtirea este una din conditiile esentiale pentru un job de secretara la facultate. Nici macar la nenorocirile astea gen Spiru nu sunt dudui mai rasarite. Aceeasi mutra gata sa te scuipe-ntre ochi, acelasi ton de fierastrau ruginit, aceeasi atitudine de cacatu'-meu-nu-pute.

V-ati decontat vreodata abonamentele de RATB? La noi, lucrul asta se facea lunar. Alegeau ei o zi care nu se afisa pe nicaieri, aflai din gura-n gura. Apoi isi gaseau cel mai indepartat si intunecos coridor posibil pentru ca in sala nu se putea (nu cunosc motivele, cert e ca niciodata nu s-a intamplat chestia asta intr-o sala de curs) si isi calculau timpul liber. Trebuie sa fiu la 11 la Tanta sa-i fac tema la biologie? OK, ii pun pe prosti sa vina de la 7 jumate la abonamente. E inutil sa spun ca daca ajungeai la 7:30 in da morning nu mai apucai nici colt de bancnota. Si ca sa ai loc printre primii, era cazul ca la 6 jumate, cel tarziu, sa fi acolo. Dar si sa stai la coada era instructiv. Ba o barfa mica, ba un schimb de cursuri. Asta pana nu se incingeau spiritele ca nu se miscau aia destul de eficient, ca nu mai erau bani, ca veneau unii cu 10 abonamente odata. Probleme majore!

In rest, cursuri scrise cu picioarele, carti scrise de profesorii care incercau sa le bage pe gat fraierilor sub amenintarea restantei, copiat cu servita, cu acordeonul, cu foile sub banca sau fund, mituit profesori pentru o nota de trecere si zambit la examenul oral pentru a compensa lipsa de la seminarii. The usual. Acum, nici macar din astea nu mai sunt. Examenul este o grila de 15 intrebari pe care le rezolvi in aproximativ 1-2 minute. Recordul meu personal este de 1,05 - nu ma laud, este foarte trist. Mai ales cand te gandesti ca unii chiar se mandresc cu o asemenea facultate. Da, este mare lucru sa faci 2 facultati in acelasi timp si sa mai si lucrezi. Cum? Esti la Spiru la FR? Atunci taci dracu din gura ca aia nu e facultate. Si o maimuta nedresata poate sa faca fata! Dar mai bine ma opresc aici ca vad ca iar am luat-o pe panta alunecoasa a nemultumirilor mele legate de minunatul sistem romanesc.

Nu am cum sa fac o paralela intre Romania si Canada. Deocamdata. Iar cand voi fi in masura sa o fac, nu cred ca o sa mai am motiv. Dar pana atunci o sa incerc sa-mi mentin frustrarile la un nivel acceptabil, fara sa le mai postez aici. M-am uitat in urma si din majoritatea posturilor se revarsa nemultumiri, scarba si lamentare continua. M-am plictisit sa scuip aceleasi chestii, in Romania nimic n-o sa se schimbe in bine, si daca continui pe aceeasi linie, bucata asta de jurnal o sa fie un alt blog al unui alt frustrat. Sau, ma rog, frustrate. Am inceput cu ideea de a avea un loc pentru diverse ganduri, stari de spirit si amintiri. Nu sa fiu blogarita, nu sa am trafic, nu sa mi se comenteze, nu sa-mi fac prieteni. Replica unora ar fi: daca scrii pentru tine, de ce nu scrii in caiet? Simplu: pe net ai anonimitatea perfecta.

Hai cu plodu'!

Cum de ce? Ca sa mi se deschida portile raiului, sa mi se ridice valul intunecat de pe ochi, sa inteleg secretul vietii si tainele universului, sa fiu om, pardon, si mai bine... sa fiu MAMA! Adica sa incetez sa fiu proasta fara urmasi care sunt acum. Sa intru in randul lumii cu un plod caruia sa-i daruiesc toata viata mea, toate gandurile, toate sperantele, fara ca el sa mi le ceara. Si ce sa-mi doresc in schimb? Oh, o nimica toata, doar supunere oarba, dreptul de a lua toate deciziile si de a da verdictul asupra destinului sau... sau perechii de sosete pe care s-o poarte la scoala. Pe principiul "Eu te-am facut, eu te omor", foarte popular printre mamele eroine.

Insa, din pacate pentru mine si pentru continuitatea familiei mele, eu imi dau seama ca n-ar trebui sa fiu mama, si ma comport in consecinta. Imi sustin parerea si le flutur in fata nasului un prezervativ metaforic tuturor celor care ma indeamna sa perpetuez specia. Cred ca am o tarie de caracter incredibila daca sunt in stare sa raman ferma in fata argumentelor de genul:

Dar trebuie sa faci copii! (De ce?)

• Pentru ca trebuie!!
• Pentru ca bebelusii sunt asa simpatici!
• Ca sa aiba cine sa te ingrijeasca la batranete!
• Ca sa nu fi singura!
• Ca o sa vrea barbatul tau!
• Hai nu te mai prosti!
• Ca asta e mersul lucrurilor!
• Ca sunt draguti! (Stiu, doua la prefectura, insa pentru unii se pare ca asta-i argumentul suprem)
• De fapt, nu trebuie, dar vrei! O sa vezi tu ca vrei, doar ca nu stii inca!

Si multe alte bazaconii din astea, toate spuse pe un ton superior care ma face sa regurgitez si mancarea de mult digerata.

Se pare ca este un pacat capital sa iti displaca copiii. Lumea se retrage din fata ta ca din fata ciumei negre. Cu siguranta este ceva in neregula cu mine daca nu ma extaziez toata la vedere unei mutre rotunde care lasa mai multe bale ca un moloss, care zbiara atat de tare si atat de mult incat ar zdruncina si o persoana cu toata tigla pe casa, care nu face decat sa manace si sa-si faca nevoile. Des.

OK, recunosc, sunt un monstru de egoism, care refuza sa se sacrifice pentru o alta persoana timp de 20 de ani (best case scenario). Dar daca eu imi dau seama de potentialul meu de mama denaturata, de ce nu ma crede lumea pe cuvant? De ce tin toti sa-mi replice cu un zambet peste care vreau sa lipesc o talpa de bocanc 38 "O sa vezi tu cand o sa ai copii!". Ba pe ma-ta! (Ma rog, maica-mii nu-i raspund asa, doar scrasnesc din dinti si-i repet Eu nu fac copii!).

Deci ce invat eu din interactiunea mea cu ceilalti? Ca ori sunt o idioata care nu se cunoaste, care nu stie ce vrea si care nu pricepe ce-i mai bine pentru ea - adica barbat si copii, ori o anormala cu tendinte antisociale. Prefer a doua varianta. Multumesc mult.

De ce au femeile nevoie de barbati?

Daca va asteptati la o discutie aprinsa intre cele 2 voci din capul meu asupra superioritatii femeii si autonomiei sale la momentul actual...teapa, ca sa ma exprim necuviincios. Azi am cazut de acord (noi, vocile, toate) ca daca ai o priza in casa, ai nevoie si de un barbat. De unde pana unde? Tocmai vroiam sa zic...

Eu lucrez intr-o firma de femei. Ca in orice birou, exista becuri de schimbat, prize de reparat, gandaci de omorat (few and far in between), clante de inlocuit, imprimante de verificat, plus multe alte chestii inanimate, care au facut un orar si au hotarat care cum sa-si dea obstescul sfarsit. Probabil in functie de fazele lunii. Noi incercam sa mai schimbam un bec, sa mai setam o imprimanta, fiecare cu abilitatile ei. Dar azi, intrerupatorul nostru a declarat razboi. Si-a ales o strategia pasiv-agresiva si a inceput sa emane un puternic miros de ou stricat amestecat cu metal incins si plastic topit. Pentru ca era foarte stealthy, nu ne-am dat seama de unde vine mirosul si am inceput sa ne plimbam prin firma, all flaring nostrils and keen senses. Dupa ce-am descoperit inculpatul, una dintre noi s-a gandit ca daca-i destul de desteapta sa fie medic, e destul de desteapta sa repare si o priza...or whatever the hell it is. Rezultatul? Acum stam pe intuneric, ca niste emo micuti. Da, pentru ca, indata ce s-a vazut incoltit, intrerupatorul a schimbat strategia si, pentru ca cea mai buna aparare este atacul, a inceput sa scuipe scantei. Asa ca noi am convenit sa fluturam steagul alb si sa-i lasam timp sa se calmeze. Bine ca stiam unde e panoul electric.

Ma simt ca si cum ar trebui sa stiu mai multe despre asemenea chestiuni, dar imi amintesc ca macar eu stiu cum arata fuchsia sau galben citron. Si asta e un alt motiv pentru care avem nevoie de barbati in jurul nostru, sa ne dam noi destepte pentru ca stim lucruri cruciale de care ei nu au habar, ca de exemplu cum arata cutitul pentru unt, ce culori mai exista in afara de cele pe care le vezi in curcubeu, cu ce se mananca inteligenta emotionala, de ce lasagna nu e o planta si ce anume este.


PS: Sunt constienta ca exista multe persoane care au o problema in a-mi intelege genul de umor. Le poftesc sa nu incerce prea mult.

I wanna do bad things to you

Pentru ca imi plac filmele cu vampiri, si cartile cu vampiri, si jocurile cu vampiri si orice nu are legatura cu realul, am un nou serial de devorat. E haios, are accent de white trash - cocalar american, sex, sange direct din vena sau din sticla, colti, o melodie pe tema (stiu ca e "bad things with you", but hey....) si sex... am mai zis sex? Bine ca nu m-a facut mama critic de film si ma pot bucura de micile placeri ale vietii. Opening credits mai jos...

Cell

Imi doresc o saptamana fara telefoane. 7 zile in care sa nu-mi aud mobilul, alarma, telefonul de la munca, telefonul de la cealalta munca. O saptamana tacuta si calma, fara voci nepoliticoase, arogante, necioplite, agresive, cu cereri sau pretentii. Cer prea mult? Daca da, atunci vreau macar sa vorbesc cu persoane care n-au fost crescute de lupi sau de maimute aruncatoare de rahat.

Dar trecem peste ura mea pentru telefonia fixa si mobila. Mi-am dat demisia. Finally, o sa fiu o persoana normala, cu un job de 8 ore, cu timp pentru prieteni, pentru franceza, pentru inclinatii mai mult sau mai putin artistice, pentru orice imi trece prin cap. Familia o sa inceteze sa-si faca griji pentru sanatatea mea, prietenii o sa inceteze sa-mi arunce priviri precaute, eu o sa incetez sa ma mai intreb cand o sa o iau razna. Uuugghhh, sper ca asta n-o sa insemne ca voi avea prea mult timp liber. That's never good for someone like me.

In ultima vreme, m-am jucat cu trecutul. Asa cum zgandari o buba care abia a trecut... doar pentru ca-ti place sa vezi sange. Si mi-am dat seama ca nu-mi mai place sa vad sange. Nu pe-al meu, oricum. Am realizat ca nu poti avea nici un fel de relatie cu un om care sustine ca dragostea nu exista, ca sentimentul de dor nu exista, ca nimeni nu e de neinlocuit, si care chiar crede ineptiile care-i ies pe gura. Nu vreau sa mai am de-a face cu retarzi emotionali care se leagana noaptea ca nu i-a iubit mami si care se razbuna ziua pe toate fustele intalnite. Daca asa sunt oamenii din "lumea reala", prefer sa raman in lumea mea, macar e mai putin trista.

Too Much Love Will Kill You

No comment

Gagica

De ce sunt magnet pentru ciudati? OK, pe langa barbatii total nepotriviti pe care mi-i caut cu lumanarea (dar asta-i o alta sedinta de terapie). S-o fi gandit vreo ursitoare ca eternitatea ar fi mai haioasa daca m-ar face pe mine miere pentru toti idiotii? Daca da, sper sa-i crape corsetul de ras si sa se injunghie cu balena-n inima.

Da, sunt obosita, da, reactionez exagerat si da, sunt foarte irascibila in ultima vreme. Dar chiar este normal sa te sune unu' in creierii noptii (dupa ce abia adormisem, dupa o duminca de munca si inainte de o luni si mai si) si sa incerce sa te vrajeasca la telefon? Recunosc, dupa petrecerea de Revelion unde am fost mai putin decat o usa de biserica si din cauza starii de somnolenta, nu mi-am dat seama imediat daca stiu sau nu cu cine vorbesc si nici nu imi aduc prea bine aminte ce a zis. Doar ca i-am zis ca ma confunda si i-am trantit telefonul in nas. Subtila si diplomata pentru ora 2 jumate noaptea.

Dar, vai! Cine ma suna azi cu un follow-up la apelul anterior? Exact acelasi original care a inceput sa-mi insire cum are el telefonul meu de la o amica Mihaela (miscare "geniala" de a da un nume absolut comun). Dupa ce l-am asigurat ca nu am nici o amica Mihaela, mi-a marturisit ca isi cauta si el o gagica si ca, desi nu ma cunoaste, nu stie cine sunt, isi da el seama dupa voce ca ne-am cam potrivi!!!!!!!! Si nu vreau sa-mi trimita o poza cu el? Asta era probabil planul B, nume de cod Flexarea Bicepsului in Oglinda, in eventualitatea putin probabila in care planul A esua. Cum care plan A? De a ma ului cu inteligenta si cu perseverenta lui. Ah, si de a ma asigura ca daca vorbesc cu el nu inseamna ca sunt o curva. Ca el e convins ca nu sunt. Pai, normal, roaga-te la doamne-doamne sa nu fiu curva, sa fiu doar proasta, ca altfel iti tai chitanta. Si-n loc de o pitipoanca ametita cu cracii-n sus, te trezesti cu un pui de BTS pe cap si cu portofelul usurat. Ceea ce-ti doresc din toata inima mea cea neagra, de ne-curva!

Nu-mi dau seama daca este un pas inainte sau o involutie fata de celalalt admirator, care se multumea sa ma sune si sa-mi gafaie anevoie in telefon. Daca astea sunt optiunile mele, imi prevad un stralucit viitor alaturi de o pisica. OK, un caine, soooo not a cat person. Si cu aceasta ocazie, tin sa le multumesc (aproape) tuturor barbatilor din viata mea: Daca dau tot de de-alde voi, in curand o sa devin gay.

Concluzii

1. Nu sunt compatibila cu schiurile.
2. Nu voi fi niciodata compatibila cu schiurile.
3. Daca pleci din Bucuresti de Revelion, nivelul stresului este invers proportional cu distanta parcursa. Bonus: daca plec destul de departe, la intoarcere am un placut sentiment de acasa.
4. Tequila NU se amesteca cu Baileys Irish Cream. Never ever.
   
5. Structura mea morala, nu fantastic de stabila in oricare alta zi, se face farame intre ani.
   
6. NU sunt mama ranitilor, fizic sau emotional.
7. E bine sa ai prieteni la fel de destrabalati ca tine.
8. LA MULTI ANI!
   

Carcalacu'

- Ahhhhhh! - tipat alarmat din baie
- Ce-i? - tipat iritat de dupa monitorul computerului
- Gandac!!!! - tropaituri scurte in cada
- EWWWW! Omoara-l!
- Nu! Omoara-l tu!
- Pai, tu esti in baie! Si esti mai mare! Omoara-l! - ton hotarat, de tip ordin militar
- Mi-e scaaaarrrbbbaaaaa! - scancet imatur
- La dracu'! Nu-ti face nimic! NU-L LASA SA IASA DIN BAIE!!!!! - inceput de panica in voce
- Nu vreau sa ma apropii de el!!! EWWW! Se misca!
- INCHIDE USA LA BAIE! - exasperare maxima
- Pai cum il omor?
- Pai calca-l! - duh
- Se storceste! - greata evidenta
- Atunci da-i foc! - ton serios, optiune viabila avand in vedere alternativa
- .......... - liniste suspecta
- ? - tacanit de taste
- GATA! L-am omorat! - fericirea evitarii unei tragedii
- Cum?
- Am turnat dezinfectant industrial pe el si s-a intors cu cracii-n sus instantaneu! - bright and shiny winning smile :D

True story, casa de femei fara barbat care sa omoare libarca.
PS: Eu am fost cu ideea sa-l ardem. Inca mi se pare o idee buna.

In loc de concluzie la postul anterior...

Boys are stupid and boy-friends are even stupider. Case in point... well, no need for name-calling...

You can never be friends

Zaply zicea ca "bărbaţii şi femeile nu pot fi prieteni în adevăratul sens al cuvântului". Acum ceva timp as fi spus ca nu-i adevarat. Dar, sincer, chiar si atunci cand sustineam lucrul asta o faceam doar de urechile lumii, si ma amuzam singura de ipocrizia mea. Si acum, sunt convisa ca sunt persoane care sa-mi sara in cap ca, nu-i adevarat, chiar putem fi prieteni buni. BULLSHIT!

Amici, colegi, da, dar BFF (best friends forever, duh) no fucking way! Singura modalitate este sa nu existe atractie de nici o parte. In teorie. Chiar si asa, apare sentimentul ca persoana cealalta iti apartine cumva (sau macar o parte din ea), si apare gelozia, si restul mizeriilor se strang repede. Si se ajunge la cearta sau la sex. Sau amandoua. Poate vorbeste doar experienta proprie, dar vorbeste repede si tare.

Gandim diferit, simtim diferit, si ne suportam reciproc dintr-un singur motiv. Si cand motivul ala nu mai exista? Ne gasim un alt prieten/prietena. Si il/o ascultam cu intelegere, dat din cap si batut pe spate, luat in brate, si promisiuni de mai bine. Si, vai, ce buni prieteni suntem noi, da' ce ai pe buza? Stai sa ma uit mai de aproape...

Frustrari permanente

Am mentionat ca urasc metroul? Chiar mai mult decat RATB-ul? Urasc lipsa aerului curat, urasc tunelul gri, urasc privirile oamenilor plictisiti care nu au ceva mai bun de facut decat sa se holbeze la tine. Nu, nu este claustrofobie, este pur si simplu o lipsa de confort, si de obicei, fac tot posibilul s-o evit.

Daaar, mai sunt zile, azi de exemplu, in care ma trezesc tarziu si alerg precum gaina cu capu' taiat sa nu intarzii la munca. Intarzii oricum, important e sa ajung inaintea sefului. Cu acest scop maret in minte, ies pe usa cu haina descheiata, si pornesc in pas vioi spre 27...care tocmai pleca din statie. Logic. Asa ca ma gandesc eu sa fiu desteapta in dimineata asta si sa iau metroul de la 1 Decembrie. Metrou care de-abia a fost inaugurat si cu care nu am avut nici o curiozitate sa merg. Este minunat de galben (a se citi cu ghilimele) si, culmea, nu are decat 1 (un) peron functional! Adica oamenii astia au muncit ani de zile (eram inca in generala cand au sapat prima groapa), au lalait-o cu gratie si, in cele din urma, au dat drumul la o jumatate de metrou! Daca vroiam 2 peroane, trebuia sa mai asteptam un an - doi, huh? De trenurile care circula pe aceasta unica linie nici nu mai povestesc.

Eh, pana la urma e doar o statie pana la Grigorescu. Dar ce faci dupa ce ajungi la Grigorescu? Pentru ca, daca nu stiati, acolo e Gura Iadului (vaga referire la BtVS). Statia aia nici daca ar fi unsa cu miere nu ar atrage mai multa lume. Cand am ajuns tocmai pleca un metrou full, iar peronul era inca plin de lume! Instantaneu m-am inrosit la fata si am simtit cu fierb nervii in mine. Pentru ca, in loc sa merg eu frumos cu tramvaiul fara sa-mi sufle nimeni in ureche si fara sa-mi dea vreo duduie cu pleata peste fata, am zis sa fiu eu desteapta si sa ajung mai repede cu metroul. Se pare ca tot cartierul e la fel de prost ca mine. Promit sa fie ultima data!

Am mentionat ca urasc Bucurestiul? Auzi, oras cu personalitate. HA!

PS: Metroul nu este precum cortul magic din Harry Potter! Nu mai plonjati prin usile ale in speranta ca-n spatele lor e loc pentru toti! Mama voastra de prosti!

Iubiri imposibile

Or something to that effect.

Aseara am venit de la meditatii, am gasit casa goala si, ca niciodata, am dat drumul la teveu sa nu m-asurzeasca linistea. M-am trantit in fotoliu si am stat acolo asteptand sa ma dezmortesc. Asteptand si butonand telecomanda. Am ajuns pe un canal (n-as putea spune care) unde tocmai se derula drama dramelor, emisiunea de mare interes si mai ales de inalta valoare morala numita Iubiri Imposibile. Am cascat ochii si mi-am facut cruce cu stanga. In eventualitatea in care ati pierdut o asemenea perla de cultura populara, elementele au fost urmatoarele: 2 fete, 2 baieti (pretini buni...tovarasi chiar), o casa darapanata (dar cu un mare Rolex haurit pe perete) dintr-o mahala plina de tigani , hormoni, scenariu prost, inselat, injurat, multe fah si ce dai, mah, in mine?, paruieli intre muieri cu cercel in nas care nu pareau a fi ajuns la 20 de ani, in general toata mizeria din prezent, afisata pe post sub numele de drama. Am inchis televizorul cu scarba si mi-am promis sa nu-l mai deschid, mai ales pe vreun minunat canal romanesc.

Cum am ajuns oare sa ne tiganim in halul asta? De ce permitem o asemenea involutie? De ce promovam lipsa de cultura, lipsa de morala, lipsa de gandire? Nu vreau sa fiu aici in momentul in care asemenea personaje vor reprezenta majoritatea.

...

Nu, n-am mai scris. Pentru ca sunt prea obosita sa-mi mai pese, pentru ca sunt prea preocupata sa mai vad ce-i in jur, pentru ca deja sunt cu gandul departe...

Reminder

Congratulations!
Today is your day.
You’re off to Great Places!
You’re off and away!

You have brains in your head.
You have feet in your shoes
You can steer yourself
any direction you choose.
You’re on your own. And you know what you know.
And YOU are the guy who’ll decide where to go.

You’ll look up and down streets. Look ‘em over with care.
About some you will say, “I don’t choose to go there.”
With your head full of brains and your shoes full of feet,
you’re too smart to go down any not-so-good street.

And you may not find any
you’ll want to go down.
In that case, of course,
you’ll head straight out of town.

It’s opener there
in the wide open air.

Out there things can happen
and frequently do
to people as brainy
and footsy as you.

And when things start to happen,
don’t worry. Don’t stew.
Just go right along.
You’ll start happening too.

OH!
THE PLACES YOU’LL GO!

You’ll be on your way up!
You’ll be seeing great sights!
You’ll join the high fliers
who soar to high heights.

You won’t lag behind, because you’ll have the speed.
You’ll pass the whole gang and you’ll soon take the lead.
Wherever you fly, you’ll be the best of the best.
Wherever you go, you will top all the rest.

Except when you don’ t
Because, sometimes, you won’t.

I’m sorry to say so
but, sadly, it’s true
and Hang-ups
can happen to you.

You can get all hung up
in a prickle-ly perch.
And your gang will fly on.
You’ll be left in a Lurch.

You’ll come down from the Lurch
with an unpleasant bump.
And the chances are, then,
that you’ll be in a Slump.

And when you’re in a Slump,
you’re not in for much fun.
Un-slumping yourself
is not easily done.

You will come to a place where the streets are not marked.
Some windows are lighted. But mostly they’re darked.
A place you could sprain both you elbow and chin!
Do you dare to stay out? Do you dare to go in?
How much can you lose? How much can you win?

And IF you go in, should you turn left or right…
or right-and-three-quarters? Or, maybe, not quite?
Or go around back and sneak in from behind?
Simple it’s not, I’m afraid you will find,
for a mind-maker-upper to make up his mind.

You can get so confused
that you’ll start in to race
down long wiggled roads at a break-necking pace
and grind on for miles across weirdish wild space,
headed, I fear, toward a most useless place.
The Waiting Place…

…for people just waiting.
Waiting for a train to go
or a bus to come, or a plane to go
or the mail to come, or the rain to go
or the phone to ring, or the snow to snow
or waiting around for a Yes or a No
or waiting for their hair to grow.
Everyone is just waiting.

Waiting for the fish to bite
or waiting for wind to fly a kite
or waiting around for Friday night
or waiting, perhaps, for their Uncle Jake
or a pot to boil, or a Better Break
or a sting of pearls, or a pair of pants
or a wig with curls, or Another Chance.
Everyone is just waiting.

NO!
That’s not for you!

Somehow you’ll escape
all that waiting and staying.
You’ll find the bright places
where Boom Bands are playing.

With banner flip-flapping,
once more you’ll ride high!
Ready for anything under the sky.
Ready because you’re that kind of a guy!

Oh, the places you’ll go! There is fun to be done!
There are points to be scored. there are games to be won.
And the magical things you can do with that ball
will make you the winning-est winner of all.
Fame! You’ll be famous as famous can be,
with the whole wide world watching you win on TV.

Except when they don’t.
Because, sometimes, they won’t.

I’m afraid that some times
you’ll play lonely games too.
Games you can’t win
’cause you’ll play against you.

All Alone!
Whether you like it or not,
Alone will be something
you’ll be quite a lot.

And when you’re alone, there’s a very good chance
you’ll meet things that scare you right out of your pants.
There are some, down the road between hither and yon,
that can scare you so much you won’t want to go on.

But on you will go
though the weather be foul
On you will go
though your enemies prowl
On you will go
though the Hakken-Kraks howl
Onward up many
a frightening creek,
though your arms may get sore
and your sneakers may leak.

On and on you will hike
and I know you’ll hike far
and face up to your problems
whatever they are.

You’ll get mixed up, of course,
as you already know.
You’ll get mixed up
with many strange birds as you go.
So be sure when you step.
Step with care and great tact
and remember that Life’s
a Great Balancing Act.
Just never forget to be dexterous and deft.
And never mix up your right foot with your left.

And will you succeed?
Yes! You will, indeed!
(98 and 3 / 4 percent guaranteed.)

KID, YOU’LL MOVE MOUNTAINS!

So…
be your name Buxbaum or Bixby or Bray
or Mordecai Ali Van Allen O’Shea,
you’re off to Great Places!
Today is your day!
Your mountain is waiting.
So…get on your way!

—Dr. Seuss

For lil' brudda. And me... and what's ahead. Stiff upper lip, eh?

Poezie citita la Peculiar. Placut, furat.

Greu, dom'ne, greu

Cat de greu este sa tii minte un nume? Tocmai ti l-am spus! Conversatia mea de seara trecuta cu baiatul care se ocupa de reteaua prin care mi se scurg mie mailurile, posturile si alte minuni ale lumii moderne:

- Buna, sunt Cutarita (insert name) din blocul X de la parter.
- Aaaaaaa...
- Am o problema cu netul, nu merge.
- Aaaa, esti din D12 (numar de bloc strain)?
- ... Nuuuu, din X, parter.
- Ah, esti Ana?
- Nuuu, Cutarita (tot cu A, ce mai conteaza)
- Oh, ok.
- Deci, bla bla bla bla £%%&^*&%(^&$ (discutie despre netul care nu curge, switchul care palpaie, banii pe care nu i-am dat, dar o sa-i dau, abonament anulat, IP schimbat, adresa MAC sau ceva si alte tampenii)
- Ahh, merge switchul? E bagata mufa?
- (baga-ti-as mufa....) Daa, sunt conectata la retea... (ca la prosti)
- OK, stai ca o sa vad eu despre ce e vorba si te sun.
- Bine, pa.

Mai vorbim noi si a doua oara, ne lamurim cu una cu alta. Si ma suna si a treia oara: Alo, Adela?
Adela? ADELA? Cat de greu poate fi sa tii minte un nume? Sa nu-l pocesti? Daca ai memoria mai slaba ca a gazei de otet, evita sa-mi mai zici intr-un fel. Zi-mi Auzi... sau Aaaa.... Nu sunt nici Adela, nici Alina, nici Adina, nici Madalina, nici Adel!